duminică, 20 aprilie 2008

Eudemonia

sunt propriul meu călău şi nu fac nimic mai mult decât să-mi tai unghiile. cuceresc curve rafinate recitându-le din alcoolul sudoripar...dau telefoane peste telefoane, nu de alta dar poate dau peste dumnezeu. cărţile îmi sunt costiţă afumată, le ţin într-o cămară relaxată. afară fluturii se înmulţesc ca iepurii. îmi place să împletesc fire de iarbă cu care să biciuiesc îngerii hermafrodiţi căzuţi în grădină. Îmi place să rup bucăţi mari din creta pielii tale şi să scriu cuvinte monosilabice în gândurile caprelor bete. mă plimb în fiecare zi cu acelaşi tramvai erectil de zgomotos. în fiecare zi îmi cade câte un organ. arde. viaţa e lipsită de metafore semnificative. înfig în tine chibrituri de vată. iar tu cu tuşul roşu îmi desenezi în palmă stigmate bolnăvicioase şi puţin stângace. iisus e un căţel cu ochii mari şi plângăcioşi. m-am săturat de plapuma asta călduroasă. o cutie de chibrituri conţine minim patruzeci de beţe. ± două suflete. a se feri de umezeală scrie pe retina ochilor mei. te privesc şi mă ruşinez ca un derbedeu. eşti goală şi aştepţi cu nerăbdare să facem dragoste la soare. eşti goală şi mă înec cu puful păpădiilor multicolore. mi-am întins colecţia de fluturi pe stomacul unui fazan rudimentar. scriu cu călimara din cerneală motive tradiţionale de zugrăvit poduri. mă leg de tine cu făina din care mama refuză să mai facă cozonaci. suntem grupaţi sub lacrima unui estet obosit. afară câinii dansează benzina dintr-un canal under construction. mi-au ruginit aripile. şi mă dau cu un gel lubrifiant cu aromă de banane. sper doar să nu îmi crească frunze. nu vreau să vegetez. de ce de fiecare dată când clipesc îmi pică genele şi rămân chel. înăuntrul unui plic apare închisoarea. celulele timpului îmi muşcă din timpane. regăsesc momentele cheie în borcanul cu fursecuri al bunicii. tabloul mâzgăleşte trotuarul cu bucăţi din cărămizile falangelor. amintirile mele sunt alb-negru. o domnişoară îmi cântă din arhiva amintirilor posomorâte. bibeloul de ciocolată se sparge şi curge la vale printre degetele amorezate de cuvinte încrucişate. respir aer sideral. de ce te aşezi pe scaunul transparent. lumina mă împachetează lucid. traduc o carte inodoră. aseară m-am luat de cioara care ciugulea din firele imprimantei defecte. crezi că sunt rău. sufletul unui poet este licărirea de la capătul tunelului. ca o ploaie de silabe rostite de un bebe intelectual. ce rupe din sentinţa greierului hai hui. coperţile de sânge albăstrui sau verde. roşu. un sânge indigo. îmi scriu pe burtă însemne sixtine. pavez cu fosfor trupul unei insecte mlădioase. de traume infecte şi amoruri bolnăvicioase. animale homofobe păzesc sertarele picioarelor tale labirintice. scriu cuvinte într-o carte diatonică. mănânc straturi dintr-o prăjitură veche. o reţetă după care dumnezeu fabrică paloare. fluturii îmi toarnă agale în pahare vinul muzicienilor surzi. îmi cântă balade la poartă o târfă cu urechile străpunse de prea mulţi cercei imaginari. a început să domnească mucegaiul pe urechile lăptăresei traumatizate. încerc să descifrez cordoane ombilicale. dar îmi dau seama ca nu ştiu criptologie. cuvinte polisemantice îşi fac loc pe buzele anesteziştilor îmbătaţi de sifonul răsuflat. cerul este albastru. şi sunt coerent în a înţelege dilemele vacilor putrede. moartea sugrumă la fiecare colţ de centimetru câte-o babă ramolită de mişcări regulate. îmi place să măsor distanţa rămasă dinte mine şi tine. sunt doar câţiva milimetri de făină nervoasă între noi. gardurile însemânţate de un tractorist labagiu mă cuprinde asemeni unui corset strâns. şi le refuz pentru că aşa e frumos. visez la harpoanele îngerilor de ceară învechită. rup din mine o bucată pentru tine. mă violează gândul că baba dochia o să arunce un set întreg de pamperşi uscaţi. balenele ucigaşe nu sunt nişte asasine cu sânge rece. chestie care sincer mă deranjează. semnificaţie fără înţeles. sunt orizontal de plictisit. am zis într-o seară că dacă îţi schimbi avatarul îţi sug bomboana. mi-au crescut pene pe degete motiv pentru care o să-i car lui dumnezeu să inventeze un alt fel de epilator. sângerezapă spălăcită cu miros de clor. mă înec în hainele borfaşilor intoxicaţi cu heliu. pe dealul pleşuv se rostogoleşte o biserică. X . de trei X femeie. şi dacă aş mai adăuga un X a-ţi zice că sunt pervers. îmi vopsesc primele două unghii de la mâna stângă într-o culoare sistematică. cuburi eliptice. acum opreşte-te pentru un moment. serios. trebuie să faci o pauză. revin. brb. între timp meditează asupra gigantismului corpurilor cereşti.majoratul gâzelor triste. scrisul e modul meu de a spune nu. dă-mi un leu ca să-mi cumpăr o maimuţă săltăreaţă. lentile de contact pentru obiective de filmat. mierea se prelinge pe o bucată de pâine acidofilă. portrete în acvaforte. sindicalişti revoltaţi pe organe texturate de plăţi impozabile. se percepe taxă pe sentimente la pătrat. avocaţi rudimentari rupţi din cordoane neuromusculare. excluzând artiştii al căror opere divine bat secunde micrometrice. excluzând copilul care îşi torturează psihodramatic părinţii. crengile care parafrazează texte logopedice. magicieni scuturaţi de fulgere tragice se maschează cu fardurile din castroanele muncitorilor bogaţi. transexuali măcinaţi de ubicuitatea zeilor. maşini de tuns iarba pubiană a uriaşilor. printre îngeri se răspândeşte gripa aviară. iisus nu mai poate păşi pe apă din cauza găurilor din picioare. cineva se îneacă. moise nu mai desparte demult marea în două. cataloagele curbelor semirectangulare. termometre renale se desprind de raiul medicamentelor puturoase. ce este un suspin. de ce nu există jospin. dinţi dantelaţi de o mătase ruginită. dragonul nu mai scuipă demult foc. a devenit spion internaţional. răceala geosferică cuprinde animalele împăiate cu zahăr brun. manifest venos. intravenos. şi ace topite în acidul limfatic. pesticide pentru firele de păr nefolositoare. şi astfel bunicul îşi începe povestea.rătăcesc prin găurile sufletului tău. găsesc aici tot felul de obiecte frumose. adevărate plăsmuiri fără de sentinţă. găsesc biberoanele larvelor proaspăt ieşite din capsulele timpului profan. sunt un leagăn iar tu asemeni unui copil te bucuri văzându-mi aţele. rătăcesc agale prin oasele tale diforme pline de hemoglobina faciesurilor speriate. ridic măştile mimilor încet să nu le scutur albeaţa. haide să castrăm un înger de aura divină. să-i înmuiem aripile în acetonă. să-i rupem picioarele şi să-l aşezăm într-un scaun cu rotile gonflabil. haide să nu mai rătăcim momente caustice. haide să bem din licoarea care curge din sânii afroditei. să ne năştem din uterul unui mascul alfa. să petrecem o infinitate numărând firele de păr din cresta unui punker ruşinat sau mai bine să numărăm lacrimile unui emo fericit. să desfacem plicurile care în mod intenţionat sunt aruncate de poştaşul fantomatic. să ne ascundem în magazinul de la colţul universităţii şi să mâncăm caramele până când nu ne vom mai putea îmbrăţişa.poezie. magic şi mistic. îngerul moare din cauza sunetului moale al tălpilor tale. îmiucide sufletul. ţi-ating uşor irisul care freamătă dureri amabile. şi-l scot din orizontul nopţilor ploioase şi-a îl îndes în buzunarul spart de la cămaşa zilei a şasea. ţi-ating uşor irisul care se pierde debusolat printre scamele de aţe încâlcite. ale aerului prea tocit. lumină opulentă de soare spuse trotuarul cafeniu găsind o bucată organică din sufletul care odată a alcătuit biblia sfârşitului făr’ de-nceput. miros parfumul unei buruieni încântătoare. acest program este recomandat copiilor de toate vârstele. alături de mine stau eu. eu şi cu mine suntem doi cristi. cobor până la magazin ca să-mi cumpăr ţigări pe care să le fumez cu mine. mi-am cumpărat un amant versatil. nu cred că bărbaţilor le plac dantelele. eu cred că bărbaţilor le plac puştile...ţâţe proeminente. cunosc copii lipsiţi de ruşine care şi-ar vinde trupul pe o bucată de amfetamină şi un deţ de vodcă expirată. ling o îngheţată poate prea fluidă pentru a fi băută. ai mult potenţial. lărgesc modelul pixelat de lichidul cristalogenic al buzelor cusute cu metale uşor neferoase. mă uploadez într-un rege fără ţară. îmi găuresc în fiecare seară tubul catodic prin care privesc visele erotice ale sfinţilor. un don quijote pervers sexual îmi bate în geam. îi răspund pentru o noapte de omor, pardon amor nebun. un gigolocu aripile castrate. să facem sex în noaptea stelelor stinse. peste care a urinat săgetătorul. să rupem fulgi de fasole din burţile pantagruelice ale pietrelor de râu. să mestecăm fragmente de gumă diformă culese de pe străzile pavate cu durere. să ne îmbătăm si să rostim lozinci antisemite. să câştigăm la loto cifre obosite. să facem un 69 cu luna răsărită undeva în curte. sunt misionar si încerc să te conving că nu totul are o conotaţie sexuală. sunt obsedat de firele de nisip care strălucesc la lumina lumânări ţinute de vecinu’ în timp ce noi doi, eu şi cu mine ne tăvălim îmbrăţişaţi temeinic. care e polisemia cuvântului cuvânt. scriu dezbrăcat de litere cuvinte într-o carte în care regresează momente dinamice. scriu biblii poleite cu viruşi sintetici mă doare să te văd răstignit pe suprafaţa lucioasă, recitând ambiguu versuri din monitorul oficial al fiinţelor neoficiale.lipeşte-mi un timbru fiscal pe frunte şi trimite-mă în raiul recoltelor de cimbru. lecţiile de analfabetism se administrează o dată pe săptămână. şi doar cu prescripţia medicului veterinar care şi-aşa e miop de gânduri măreţe. scriu în caietul rebuturilor literare cuvinte fără noimă. îmi descriu trupul râncezit de lucerna prafului ce dăinuie pe capacele fiolelor de penicilină. se adaugă un măr, undeva la mijloc se cerne cacao, migdalele culese iarna trecută se presară peste tiramisu zidurilor întoarse. fără tine. fără mine. şi-apoi să degustăm monadele. ce este o nevroză. afecţiune psihogenă în care simtomele sau expresia simbolică a unui conflict psihic între dorinţă şi legi morale. devorez clipele timorate ale universului excesiv de dezorganizat. boală care se manifestă prin tulburări nervoase apărute în urma unor solicitări psihice excesive. mă simt rău. nu am poftă de viaţă. sunt semne clare de plictiseală. ochii ies din orbite şi se prăbuşesc peste scările muldare astfel încât nu îndrăznesc să-i pun înapoi. suculentă îmi pare încheietura mâinii drepte cu care despic piciorul mort al persoanei de lângă mine. jubilez într-un paradis pierdut.tastez idei despre fericire. Treptele sunt moduri infinite de a te anchiloza. Divorţez de legile care mă ţin în viaţă. vreau să mă joc de-a detectivul şi să caut în fiecare seară răsăritul perfect proporţionat de păsările care zboară agale. şi eu obişnuiam să zbor. îmi place să cred că încă sunt în stare. viaţa e o târfă iar noi suntem embrionii din ea. totuşi cine ne fecundează. ştiu cine: timpul. împrumută-mi un ceas ca să îmi imaginez cum acul secundar sparge baloanele paste care cad îngerii onanişti. tastez secunde într-o cadă impecabil de cubică. impecabil de albă. tastez clipe astfel încât apa să fie kilogramul de îngreunat pene. iar tu să rupi din buretele de lemn cascade de sulf...păpuşi siliconate...şi să îneci epiderma cu gem de vişine. dulce.

Niciun comentariu: